M-am trezit cu ochii lipiti de peisajul mirific ce se desfasura inaintea ochilor mei, gata pentru o noua zi.
Un mic dejun si suntem pregatiti sa ne luam legitimatiile pt invataturile lui Dalai Lama. Privesc amestecul de tibetani si hindusi, ce traiesc in armonie, aud claxoanele nebune ale masinilor, cu soferi ce se strecoara la milimetru unul pe langa celalalt pe strazi inguste si in panta, fara parapeti…
Prind din zbor fete si zambete, oameni care merg insirand mantre pe boabe de matanii, folosind fiecare secunda de timp disponibil, dar fara graba catre eternitate.
Imi iau suplimentar legitimatia de reporter, de la un birou special, nu bag de seama ca am lasat geanta pe scaunul unei angajate, care intre timp apare, vede situatia si zambeste. Inteleg despre ce e vorba, imi cer scuze inainte de a pleca, cer celui ce s-a ocupat de mine sa imi permita o poza. Zambeste fericit si intra in jocul meu 🙂
Mergem apoi la cascada, insotiti de 2 caprite, mama si pui, ce se lasa nu doar pozate, ci si rasfatate, considerandu-se probabil inainte mergatorii nostri.
Problema curateniei aici, vine cu schimbari mici; apar cosuri de gunoi in drumul nostru, mesaje vopsite pe pereti, menite sa invete macar copiii, daca cei maturi nu catadicsesc…
Ajungem la o manastire tibetana, unde facem o meditatie scurta si intensa, cerand ajutor, protectie, inspiratie in aceasta calatorie. Observ langa scara, un cuib de viespi, in gura unui protector ce margineste scara, nederanjat de calugarii ce folosesc zilnic incaperea unde se oficiaza slujbele. Imi pare ca si cand acel cuib ne reaminteste de viata in stare pura, protejata de acea forma divina.
La un restaurant vad cei mai frumosi ochi de indian, verzi, un chip tanar, placut si dispus pentru imortalizare :-):-)
Ajung la o clasa de yoga, foarte light, cu posturi care trec dintr-una intr-alta, fara concentrare, pe maxim 3 respiratii.
Ma bucur in sinea mea sa vad atatia tineri practicand, preocupati de propria lor calatorie interioara.
Lucian se ocupa bine de noi si e prezent mereu, neobosit. A ajuns chiar sa repete ca o mantra: zilele acestea, nu shopping, doar priviti si revenim caci avem treaba! Insa femeile…ca femeile…sunt cu ochii pe tot si ar lua toate magazinele in geamantan.
Cumparam saltele de yoga, pernute de meditatie pentru ce urmeaza, apoi, Lucian cedeaza in fata energiei feminine dezlantuite in cumparaturi si lasa pe toti sa faca ce vor, amintind punctul de intalnire.
Am in cap lista clara cu ce vreau sa cumpar si fac tot posibilul sa nu ma abat…prea mult 🙂 Asa ca raman la un indian in magazin, pentru a urma sfatul lui Swami Nityanada de a-mi face rost de o piatra protectoare speciala, apoi ma revad cu grupul pentru masa de seara. Inca odata remarc faptul ca India este o tara a barbatilor, unde cred ca sunt 4, 5 barbati la o femeie. Langa mine, stau linistiti la cina un cuplu si alti 3 barbati, iar eu iau favorita mea, chilli paneer, de care nu ma satur…
Un etaj mai sus de camera mea, raman pe terasa, contempland muntii impodobiti acum ca si brazii de Craciun. Luminite suspendate in ghirlande in toate directiile, muntii sunt sereni si tacuti si incep sa se inveleasca in nori, pregatindu-se de culcare si lasand doar broastele si greierii sa rupa tacerea si tihna noptii…
Pe maine asadar!
Namaste
Dana
