Telefon:     0754-242 868
Studio: str. Emanoil Porumbaru, nr. 23, sector 1, Bucuresti
email: info@purna.ro
Open/Close Menu Adresa studio: Emanoil Porumbaru, nr. 23, sect. 1, Bucuresti

CUM MĂ SIMT IN PIELEA MEA? – atelier de Anatomie  Experienţială, cu Alexandra Cucu

„Anatomia  Experienţială”  urmăreşte  stabilirea  unei  legături  pline  de  sens  între  „anatomia cognitivă” (ceea ce  se învaţă  de obicei  în  mediul  şcolar)  şi  experienţa  imediată  a  fiecăruia.

Pornind de la cunoştinţe anatomice de bază, vom cerceta corpul cu interes şi curiozitate, cu răbdare şi grijă faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi.

Explorările vor fi centrate, în prima parte pe oase-muşchi-articulaţii – iar apoi cu precădere pe cutia craniană şi organele de simţ.  Fie că va fi vorba de exerciţii  de conştientizare corporală minuţioasă, care să trezească  zone din corp adesea ignorate,  fie  că  vom lucra  cu metafore corporale şi mişcare autentică/ creativă – vom urmări să descoperim noi faţete şi învăţăminte despre ce înseamnă „să fii viu”, să îţi „locuieşti” cu adevărat corpul.

La sfârşitul atelierului fie ne vom modifica radical felul de a percepe, gândi şi relaţiona – fie, cel puţin, ne vom bucura de o trăire mai intensă a propriei Poveşti de Viaţă!

 

Cine este Alexandra?

Ca formare, psihoterapeut, dansatoare, maseur  – pasionată de terapia prin mişcare-dans şi de tot soiul de explorări corporale (taiji, yoga, dans, căţărat prin copaci :).

Cu o experienţă bogată în lucrul cu oamenii (de la copii cu dizabilităţi, adulţi cu probleme de sănătate mentală, până la mămici şi copii de 1 an) nu conteneşte să se minuneze de cât de preţioasă este o „aşezare în corp”, de câtă bucurie şi simţ al Vieţii aduce cu sine mişcarea, mai cu seamă cea conştientă şi autentică.

 

Investiţia voastră în această calatorie experienţială:

150 lei pentru orice doritor curios si deschis la autoexplorare

120 lei pentru studenţii TTC 200 PURNA, cursanţii modulelor PURNA Yoga si abonaţii PURNA Studio

 

Utile:

Imbrăcăminte lejeră

Pauză de masă între orele 14:00 – 15:00; ceai şi biscuiţi din partea casei, sugerăm lunch box pentru cei ce doresc un prânz mai consistent.

 

Atelierul se organizează pentru un număr de maxim 16  / minim 5 participanţi. Veţi primi un e-mail de confirmare, in preziua evenimentului.

Bookings

Inscrierile sunt inchise.

Comentarii

comentarii

Descarca gratuit

Ebook "Cai de transformare personala rapida"

© 2017 Purna - Yoga Academy | Toate drepturile rezervate
Dezvoltat de Scoala Lucianei

Follow us:           

Close