Mai mult decat un simplu program de antrenament sau forma de miscare, bodyART este un concept care imbina tehnici si exercitii insiprate din yoga, shiatsu, do-yin, gimnastica medicala si tehnici de respiratie. Intr-o clasa de bodyART vei regasi in fiecare moment, echilibrul si armonia YIN -YANG.
Creatorii acestui concept, Robert Steinbacher şi Alexa Le, au adus intr-un mod  inspirat si inedit, concepte si tehnici din filozofia estica, aproape de perceptia noastra, a vesticilor.
Vei regasi in aceste clase exercitii dinamice si statice, combinate cu elemente de mobilitate si flexibilitate ce iti vor intari tonusul muscular si forta, iti vor creste flexibilitatea, capacitatea de constientizare a propriului corp, controlul, precum si armonia si gratia in miscare, dar mai presus de toate, iti vor elibera corpul de stres fizic, emotional si mental.
Desi programul poate  parea o provocare pentru cei neobisnuiti cu miscarea, este astfel conceput incat sa poata fi urmat de orice persoana, indiferent de conditia fizica, focusul principal al bodyART  fiind, in toate exerctiile, protectia corpului.
Practicand  consecvent bodyART, pe langa imbunatatirea sanatatii si a conditiei fizice, iti vei dezvolta echilibrul, tenacitatea, rabdarea, focusul.
Dupa o practica de numai cateva luni, Corina afirma despre acest program: “BodyART – nu este o arta de stapanire a corpului, ci o arta a ceea ce esti;  ARTA de a ramane linistit in timpul miscarii, ARTA de a lasa emotiile sa se topeasca intr-un strop de sudoare, ARTA unirii sufletului cu respiratia prin respiratie.”
 

Descarca gratuit

Ebook "Cai de transformare personala rapida"